Și Ștefan merită să se bucure de Crăciun!

 

Cristian Racoviță Asociația Bright Future for Every Child

1.1704119850187% Complete
75 RON
Sumă strânsă
6,408 RON
Target
1
Donații

În fiecare zi mă trezesc cu gândul că astăzi se va întâmpla o minune. Și am încredere că așa va fi, pentru că altfel nu aș fi ajuns aici, să vă scriu și să vă împărtășesc povestea noastră.

Sunt tatăl a doi băieței gemeni care au fost diagnosticați cu autism la vârsta de doi ani, vârstă până la care copiii aveau o evoluție normală, mergeau, se jucau, știau cel puțin 15 cuvinte. În urma unui eveniment nefericit care a dus la o spitalizare mai îndelungată, copiii mei nu mai vorbeau, nu mai puteau merge, au pierdut contactul vizual.

Ștefan, unul dintre cei doi copii, trece prin încercări mai grele de adaptare. Noi, ca părinți, îi oferim toată dragostea și atenția, dar pentru că Ștefan nu poate să exprime ceea ce își dorește, ajungem la momente de tensiune care ne macină cumplit. Durerea cea mai mare este că el nu poate să se înțeleagă cu fratele lui geamăn, îl respinge când acest vine să-l îmbrățișeze, nu se joacă împreună. Fiecare zi este o încercare pentru noi toți.

Iar în preajma sărbătorilor ajung să îmi doresc și mai mult o viață normală pentru ei. Ștefan crește atât de repede, iar limita de ore în terapie îi ține copilăria în loc. Va mai apuca oare, cât e copil, să simtă cu adevărat magia Crăciunului?

Am ales să fiu Moș Crăciun special pentru copilul meu special, să adun cât mai multe ore de terapie gratuită care să-l ajute în recuperare. Am mare nevoie de sprijinul tău, deoarece pe lângă terapia de la Centrul pentru autism „Bright Future”, Ștefan are parte de îngrijiri speciale din cauza mai multor alergii și urmează și alte tipuri de terapii.

Îți mulțumesc pentru generozitate!

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Ne dorim să îmbunătățim calitatea vieții copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare, prin oferirea de servicii complete și la cele mai înalte standarde în vederea recuperării și integrării lor.

Anul acesta, de Crăciun, oferă în dar cât mai multe ore de terapie copiilor din Centrul pentru autism „Bright Future”.



Ai început să îi scrii scrisori Moșului, faci liste de cadouri și îi întrebi deja pe cei mici ce își doresc să găsească sub brad? Nu, nu e devreme deloc să te gândești la cadourile de Crăciun. Știm bine că un cadou bine ales este pregătit din timp. Iată de ce te anunțăm de pe acum despre campania noastră „Moș Crăciun special pentru copii speciali”. Îți amintești, cu

 

1 Donații

Vă doresc multă putere și răbdare să vă creșteți copiii.
22 Nov 2022